Când se face cezariana de urgență și care sunt riscurile ei

19 Martie 2024

de Mihaela Dobre

Cezariana de urgență este o procedură medicală necesară în unele situații, după cum vom afla în curând. Deși nicio mamă nu își dorește să treacă prin asta, uneori poate fi singura soluție pentru binele ei și/sau al copilului ei.

Ce este cezariana de urgență

Chiar dacă își doresc să nască pe cale naturală, lucrurile nu decurg mereu așa cum sunt plănuite, așa că se poate ca unele mame să aibă nevoie de cezariană. În cazul în care viața sau sănătatea mamei ori a copilului este în pericol, procedura aceasta poate fi cea mai sigură opțiune. Cezariana de urgență poate fi făcută cât mai repede, și aproximativ 2 din 5 nu sunt programate. Motivele pentru care este recomandată sunt:

  • Siguranța mamei sau a bebelușului este în pericol
  • Există o urgență care pune în pericol viața mamei sau a bebelușului
  • Travaliul nu progresează așa cum ar trebui
  • Apar complicații, cum ar fi sângerarea severă sau preeclampsia severă

În cazul în care este necesară cezariana de urgență, medicul îți va explica de ce se întâmplă acest lucru și îți va prezenta riscurile și complicațiile procedurii. Vei fi rugată să completezi un formular prin care îți dai acordul pentru această intervenție chirurgicală. Este important să fii informată, să pui întrebări dacă ele apar și să discuți cu medicul despre ceea ce nu știi, nu înțelegi sau te sperie.

Diferența dintre cezariana programată și cezariana de urgență

Cezariana programată va fi necesară dacă din anumite motive copilul nu se poate naște pe cale naturală. Astfel, nașterea va avea loc înainte de declanșarea travaliului.

Cezariana neprogramată, adică cea de urgență, va fi efectuată în cazul în care apar probleme neprevăzute, care pot pune în pericol viața mamei sau a copilului. Procedura aceasta va trebui începută cât mai repede.

Există patru categorii în care poate fi inclusă o cezariană de urgență:

  • Categoria 1 – un pericol imediat pentru viața mamei sau a bebelușului
  • Categoria 2 – există probleme care pot afecta sănătatea mamei și/sau a bebelușului, dar nu reprezintă un pericol imediat pentru viața lor
  • Categoria 3 – bebelușul trebuie să se nască repede, dar nu există un risc imediat pentru el sau pentru mamă
  • Categoria 4 – operația va fi efectuată atunci când este în regulă și pentru mamă și pentru echipa medicală

Când mai multe femei au nevoie de cezariană în același timp, ele vor fi preluate în funcție de gradul de gravitate a situației. Asta înseamnă că deși medicul spune că este o urgență, poate va fi nevoie să se aștepte puțin.

Cele mai multe operații de cezariană făcute de urgență intră în cea de-a doua categorie și vor fi efectuate la aproximativ o oră de la luarea deciziei. Cele din prima categorie vor fi făcute în aproximativ 30 de minute.

De regulă, o astfel de intervenție chirurgicală va avea o durată cuprinsă între 30 și 60 de minute. Se poate face anestezie parțială, dar uneori se apelează la cea generală.

Riscuri asociate cu cezariana de urgență

Majoritatea riscurilor asociate cu cezariana de urgență sunt aceleași ca în cazul oricărui tip de cezariană. Printre acestea se numără:

  • Infecțiile
  • Desfacerea cusăturilor
  • Rănirea organelor, a nervilor sau a vaselor de sânge din apropierea uterului
  • Pierderi de sânge în timpul intervenției chirurgicale
  • Sângerări abundente după cezariană
  • Cheaguri de sânge
  • Diverse reacții la anestezie
  • Cresc șansele de a nu mai putea naște pe cale vaginală în viitor
  • Rănirea accidentală a copilului în timpul intervenției chirurgicale
  • Probleme de respirație temporare câteva zile după naștere
  • Dacă se face anestezie generală, mama nu poate avea contactul piele pe piele cu nou-născutul
  • Efectul medicamentelor administrate ar putea face alăptatul o provocare
  • Risc mai mare de apariție a stresului post-traumatic

Sprijinul emoțional după cezariana în regim de urgență

În timp ce unele femei se simt bine și fericite după o astfel de intervenție chirurgicală, altele se pot avea emoții copleșitoare, mai ales dacă totul s-a desfășurat într-un ritm alert, fiind o experiență neprevăzută. Poate fi traumatizant, motiv pentru care mamele au nevoie de sprijin emoțional. În astfel de situații, mamele ar trebui să discute cu medicul, cu moașa, cu un membru al familiei (sau mai mulți), cu un prieten. În orice caz, cu o persoană de încredere. Și, bineînțeles, să ceară ajutorul unui specialist.

În astfel de cazuri poate apărea stresul posttraumatic sau depresia postnatală. Ajutorul primit din partea unui specialist va face ca lucrurile să revină la normal.

Recuperarea după cezariana efectuată în regim de urgență

Cezariana este o intervenție chirurgicală majoră. Tocmai de aceea, după operație vei avea nevoie de timp pentru odihnă și pentru recuperare. Pentru un timp nu vei avea voie să depui efort fizic sau să ridici și să cari greutăți.

Pentru ca incizia să se vindece cum trebuie, este necesar să nu pui prea multă presiune pe ea. Pentru a te asigura că se vindecă bine și că nu apar probleme, este indicat să mergi periodic la medic, la control.

Recuperarea nu este un lucru care se întâmplă peste noapte. Sfatul și indicațiile medicului le ajută pe proaspetele mămici să se refacă după intervenția chirurgicală.

În concluzie, cezariana de urgență este necesară în anumite situații. Chiar dacă nu este un lucru pe care și-l dorește vreo mamă, uneori poate fi singura soluție pentru binele mamei și/sau al copilului.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close