2 August 2023
Fiecare viitoare mamă se întreabă cum va fi nașterea bebelușului, chiar dacă a mai trecut prin această experiență o dată sau de mai multe ori. Oare cum este travaliul la a treia naștere? Decurge mai rapid sau e mai lent?
Este firesc sa te gândești la momentul în care va veni pe lume copilul tău, să îți pui întrebări sau să i le adresezi medicului care îți monitorizează sarcina. Când știi la ce să te aștepți, parcă totul devine mai ușor, nu-i așa?
Așadar, haideți să aflăm împreună dacă travaliul la a treia naștere este unul ușor sau complicat. Să vedem și ce s-a întâmplat în cazul mamelor care au trecut deja prin a treia naștere.
Pe www.learningmomma.com există un articol care conține informații legate de prima, a doua și a treia naștere. Mai exact, 100 de mame au fost intervievate în legătură cu experiența prin care au trecut la fiecare naștere. Printre altele, femeile au fost întrebate cât a durat travaliul la prima, la a doua și, respectiv, la a treia naștere. Mamele care au luat parte la acest studiu au spus care a fost durata travaliului lor, dacă a fost mai mică de 5 ore, cuprinsă între 5 și 12 ore, între 13 și 20 de ore, între 21 și 28 de ore sau a ținut peste 29 de ore. 91 de femei au oferit răspunsuri legate de primul travaliu, 70 de mame au oferit răspunsuri despre a doua naștere, iar 41 au răspuns în legătură cu cea de-a treia naștere. Iată statisticile rezultate:
Așadar, conform acestor statistici, travaliul la a treia naștere a durat mai puțin comparativ cu cel de la prima sau de la a doua naștere. Deci sunt șanse mari ca cea de-a treia naștere să se întâmple mai repede, însă nicio femeie însărcinată, care urmează să aducă pe lume al treilea copil, nu poate ști cu certitudine dacă se va întâmpla sau nu la fel și în cazul ei.
Sunt unii factori care trebuie să fie luați în calcul atunci când ne gândim la durata travaliului:
Las mai jos și mărturiile câtorva mame legate de travaliul la a treia naștere (acestea au apărut într-un articol de pe babycenter.com).
„Dar dacă fiul nașterea fiului meu a fost atât de rapidă, pot să mă aștept la o naștere chiar mai rapidă a treia oară?”, a insistat mama respectivă.
„Poate”, a fost răspunsul medicului.
Fiecare viitoare mamă își dorește să știe care sunt semnele ce anunță travaliul. Deci să nu mai pierdem vremea și să aflăm care sunt acestea.
Se rupe apa? Ai contracții? Da, acestea sunt cele mai cunoscute semne că nașterea urmează să înceapă și că în curând îți vei ține bebelușul în brațe pentru prima dată. Dar sunt și alte semne care anunță travaliul, iar acestea pot fi mai… subtile. Desigur, corpul este foarte inteligent, știe ce are de făcut și îți transmite mesajul că nașterea se apropie. Trebuie doar să fii atentă la ceea ce îți spune prin anumite semne.
Se spune că a treia naștere este imprevizibilă. Niciodată nu știi la ce să te aștepți, indiferent de modul în care au decurs primele două nașteri, deci trebuie să fii pregătită.
Prima naștere poate dura ore bune, deși nu este o regulă care se aplică în cazul tuturor nașterilor. A doua naștere poate fi mult mai rapidă decât prima, deci viitoarele mame presupun că cea de-a treia naștere va fi mai ușoară decât a doua. Realitatea, însă, ar putea fi diferită. Și la a treia naștere femeile trec prin dureri și alte semne și simptome asociate cu travaliul. Important și de ajutor este ca mamele care nasc pentru a treia oară să nu compare nașterea aceasta cu celelalte și să nu își creeze așteptări nerealiste.
Travaliul la a treia naștere este la fel de imprevizibil ca oricare alt travaliu, indiferent dacă ai mai născut sau nu în trecut. Fiecare sarcină înseamnă un nou bebeluș, schimbări prin care trece corpul și nimeni nu poate ști cu exactitate ce urmează să se întâmple în timpul travaliului. Va fi travaliul la a treia naștere mai ușor sau mai complicat? Va începe totul ca la primele două nașteri sau va fi altfel? Vei naște la termen, mai devreme sau poate mai târziu? Adevărul este că nimeni nu poate oferi răspunsuri clare și sigure.
Al treilea travaliu este tot un travaliu, asta trebuie să avem în vedere. Deși nu ți-e necunoscut procesul, este tot o experiență unică, pentru că vei naște un alt copil, vei trece printr-un alt travaliu, vei avea altă experiență, altă vârstă etc.
Sigur că travaliul la a treia naștere va fi altfel. Dar cum va fi, rămâne de văzut. Da, este adevărat că în cazul unor femei totul a decurs mai ușor, iar statisticile vin în sprijinul acestui scenariu. Dar cum nimeni nu îți poate garanta că și în cazul tău va fi la fel, cel mai bine ar fi să te pregătești pentru orice, pentru imprevizibil. Să te concentrezi asupra a ceea ce simți, să îți asculți corpul, să nu ai anumite așteptări care te-ar putea dezamăgi, să te gândești că la final vei face cunoștință cu al tău copil, că-l vei ține în brațe, că totul a meritat pentru a ajunge acolo, așa, împreună cu minunea ta.
După cum am aflat deja, corpul va da anumite semne atunci când nașterea se apropie. De aceea este important ca femeile să fie conectate la propriul corp, să îl cunoască, să înțeleagă mesajele pe care le transmite acesta și să recunoască simptomele apropierii nașterii.
Am enumerat mai sus semnele care arată că nașterea va avea loc în scurtă vreme și am văzut deja că există și alte semne în afară de cele pe care le știm cu toții: se rupe apa, încep contracțiile.
Travaliul la a treia naștere poate fi mai scurt decât în cazul nașterilor anterioare, iar travaliul la a doua naștere poate fi mai scurt decât în cazul primei nașteri. Desigur, regula nu se aplică în cazul tuturor femeilor, dar am aflat deja din mărturiile unor mame și din statisticile de mai sus că multe femei au un travaliu mai ușor în privința duratei după prima naștere.
La a doua naștere lucrurile se pot precipita, iar bebelușul poate veni pe lume mai devreme. Iar acest lucru este valabil și pentru femeile care au avut un travaliu lung când au născut pentru prima dată, și în cazul celor care prima dată au avut un travaliu de scurtă durată.
Femeile care urmează să nască pentru prima dată se gândesc cu siguranță la cum va decurge travaliul la prima naștere. Nu au mai trecut pin această experiență, deci nu au cu ce să o compare, nu știu la ce să se aștepte, nu știu cum se desfășoară lucrurile. Desigur, vor afla pas cu pas, atunci când se declanșează travaliul. Dar nu ar fi deloc o idee rea dacă viitoarele mame ar participa la cursuri înainte de naștere, astfel încât să afle cât mai multe despre ceea ce se întâmplă în timpul nașterii, despre ce au de făcut atunci când bebelușul decide că a venit momentul să vină pe lume. Astfel de cursuri sunt utile pentru că le ajută pe mame să își facă un plan, să știe ce se întâmplă în mod normal în spital în timpul nașterii și cum să treacă mai ușor peste durerile asociate cu nașterea.
Există trei stadii ale travaliului, dar nimeni nu poate prezice cât va dura fiecare în cazul primei nașteri. Și cam la fel este și în cazul următoarelor. Travaliul la prima naștere poate dura câteva ore sau mai multe. Prima naștere poate fi și cea mai imprevizibilă în privința duratei (și nu numai), în timp ce următoarele pot fi ceva mai rapide sau chiar foarte rapide.
Concluzia este că travaliul la a treia naștere poate fi mai ușor, poate progresa rapid și bebelușul se poate naște mai repede decât la prima sau la a doua naștere. Cu toate acestea, nu poți ști cu certitudine dacă travaliul va fi astfel sau nu. Este bine să ții cont de faptul că travaliul este tot travaliu, este imprevizibil, deci nu ar fi rău dacă ai încerca să nu îți creezi anumite așteptări, să nu faci comparații cu travaliile pe care le-ai avut în trecut sau cu travaliile altor mame. Important este ca tu și bebelușul să fiți bine, să aveți momentele voastre pline de magie când vă veți întâlni pentru prima dată, când îl vei ține în brațe pentru prima dată.
Surse:
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.